În afara unor legendare șosete galbene cu mustăți negre, George ne-a câștigat atenția prin felul în care a apropiat două elemente importante pentru fundații: comunicare și comunitate. Jurnalist de meserie, George Gurescu face parte din echipa Asociației pentru Relații Comunitare și din familia extinsă a fundațiilor comunitare. L-am invitat să ne povestească despre punctul în care comunicare se întâlnește cu comunitatea, despre revelații, insighturi, inspirație, tips and tricks, trenduri în comunicare și am încheiat festiv cu fundațiile comunitare.
Comunicare și Comunitate. Cum se văd ele de la tine și cum se întâlnesc acestea?
Nu cred că putem avea o comunitate fără comunicare. În viața de zi cu zi, comunicarea nu e doar infrastructura de care avem nevoie, pentru a nu ne prăbuși, ci și modul prin care ne exprimăm sau ne regăsim identitatea. Însă ultimii ani au venit cu numeroase provocări; suntem martorii unei polarizări destul de periculoase, iar comunicarea nu își mai îndeplinește rolul de punte de legătură. Nu mă leg de deja celebrele bule din care facem parte (cred că acestui unghi i s-a acordat mult prea multă importanță), ci de deschiderea pe care oamenii nu o mai au. Ei află de alte opinii, curente, însă nu mai sunt deschiși să asculte, nu mai vor să afle alte păreri, nu mai cred în alte opinii.
Această izolare în propria lor ideologie (sau ideologia grupului din care fac parte) erodează, în final, comunitatea. E o comunicare distructivă, menită să distrugă temelii, iar în următorii ani trebuie să vedem cum îndreptăm situația (eu, personal, nu știu cum, altfel veneam deja cu idea de milioane).
E o perioadă potrivită pentru reflecție asupra rezultatelor și de recalibrare pentru ceea ce urmează. Ce revelații sau ce observații ai tu din 2018 care ar putea fi integrate în eforturile de comunicare din 2019?
În 2018, multe fundații au trecut prin procesul de planificare strategică și m-am bucurat să regăsesc aceeași idee la multe dintre ele: nevoia unei reîmprieteniri cu comunitatea. Nu pentru că fundațiile nu și-ar cunoaște comunitățile, ci pentru că rutina care s-a insinuat printre programe, bugete și proiecte, iar comunicarea s-a desfășurat în niște tipare mult prea folosite. Nu au mai avut timp și energie să experimenteze, să iasă și să întrebe. Cred că din acest an vom vedea (iar primele semne s-au arătat și în a doua jumătate a lui 2018) acea comunicare plină de vitalitate, onestă, care să arate curiozitatea fundației despre ce se întâmplă în comunitate.
Exercițiu de imaginație: dacă ai fi pentru un an parte constantă din echipa unei fundații comunitare, de unde ai începe sau spre ce s-ar îndrepta atenția ta?
Back to basics. Aș reveni la comunitate și la ceea ce ne definește pe noi ca sibieni, ieșeni, bucureșteni, sau gălățeni. Aș vrea să văd ce îi face pe localnici să se considere membri ai comunității. Ce anume există în ADN-ul lor de îi leagă de ADN-ul orașului. Ce anume au găsit ei la Galați, Bacău sau Timișoara, de îi face să rămână acolo, să-și întemeieze familii și să spere la un altfel de viitor (sau nu, pentru că nu trebuie să ne așteptăm ca toți să fie optimiști despre comunitatea în care trăiesc).
Ai avut răgazul să identifici sau să reflectezi asupra unor tendințe în comunicarea din sectorul nonguvernamental?
Cred că toate schimbările din mediul politic au făcut ca multe ONG-uri să adopte o comunicare mai francă. Puse în fața unor modificări care le-ar fi făcut munca aproape imposibilă, ONG-urile au trebuit să se reconecteze la oameni și să le explice DE CE fac ele asta și DE CE este rău ce se întâmplă în palatele conducerii. Au trebuit să scoată capul pe geam și să strige. Astfel oamenii au înțeles mai bine cât de importante sunt organizațiile pentru noi, cât de variate sunt și la câte nevoi răspund. Organizațiile au făcut mai multe întâlniri cu comunitățile, și-au chemat donatorii să vadă ce-au făcut, au fost multe get-together events care au dus la acea reconectare.
Sarea-n bucate. Dacă ”bucatele” ar fi comunicarea, care ar fi ”sarea”?
Simplitatea. Simplitatea în scriere: fără prea multe adjective și adverbe, fără emoții scrise (lasă-mă să simt eu emoția, nu-mi spune tu cum trebuie să simt), fără ong-isme și fără să presupui că oamenii știu de tine, de menirea, de ce programul tău sau de orice alt lucru cu care tu ești obișnuit. Gândește-te că fiecare text pe care îl scrii îl adresezi unei audiențe noi, iar și iar. Și de fiecare dată trebuie să îi explici într-un mod cât curat de ce este important acel program și de ce e important ca el să citească ce ai scris acolo.
Un exemplu de comunicare creativă pe care l-ai descoperit recent.
Cum am spus și adineauri, există această forță în ONG-uri de a nu mai sta deoparte și de acționa cu mai multă forță și cu un curaj incredibil. Mi-au plăcut modul în care Save the Children și alte organizații internațional au abordat nevoile copiilor refugiați și au reușit să nu intre în capcana unui poverty porn. Habitat for Humanity din America și alte organizații au reușit, împreună cu o companie aeriană, să facă o campanie prin care le propuneau oamenilor să-și doneze din milele lor (un lucru pe care noi nu prea îl avem) pentru ca voluntarii să poată ajunge acolo unde e nevoie de ei.
O campanie extraordinar de intimă și puternică a făcut Asociația oamenilor cu Sindromul Down din Italia: un răspuns pentru viitoarele mame care vor avea un copil cu Sindrom. Câțiva copii răspund, într-un clip de câteva minute, ce fel de viață o va aștepta pe ea, dar și ce viață frumoasă va avea și copilul. Se cheamă Dear future mom.
Care este cea mai dificilă întrebare de comunicare pe care ai primit-o?
O întrebare pe care și eu mi-o pun mereu: cum scriem astfel încât să-i păstrăm demnitatea personajului? Mai ales atunci când vorbim despre cazuri sociale, despre persoanele din medii vulnerabile etc.
Cadou de început de an. 2-3 tips&tricks practice de comunicare.
- Social media nu e tot. Deși mai toți oamenii petrec mult timp pe Facebook, nu uita că mai există și alte moduri de comunicare. Un blog al organizației poate fi o mană cerească și poate să-i arate unui donator sau posibil aliat cum sunt ești tu, dincolo de programe și curse sportive.
- Implică-te mai mult în strategia de retenție și donor-care. Nu e suficient acel mulțumesc la finalul unui program, iar cu raportul anual nu prea poți crea legături emoționale. Oferă-le (dar să nu îi spamezi) content frecvent și de calitate, povești muncite și nu uita să-i întrebi mereu și pe ei ce vor să mai afle de la tine.
- Nu ar mai trebui să comunicăm ciclic, pe baza evenimentelor pe care le organizați. Vorbiți despre ce se întâmplă în comunitate, chit că nu are treabă cu programele voastre, aflați ce mai fac oamenii din jur, ce vor să mai afle. Încercați să le oferiți conținut relevant despre comunitatea lor.
Ce citește și ce urmărește un specialist în comunicare?
În niciun caz cărți care-ți explică în zece pași cum să ai o comunicare eficientă. Nu cred în astfel de rețete, cred că sunt la fel de bune ca homeopatia. Citesc mult pe twitter (de unde mai învăț cum să comunicăm bine în cât mai puține caractere); încerc să deprind tainele storytelling-ului audio de la This American Life și RadioLab (sau cred că îmi plac mie prea mult și mă enervează că nu scot episoadele mai des) și stau pe longreads.com, unde găsesc reportaje incredibile despre comunități (bineînțeles, și despre alte subiecte de actualitate).
Practic, caut lucruri care să mă inspire. Pentru mine, inpirația vine din cotidian, din ce se întâmplă acum, lângă noi. Pentru alții, inspirația poate veni din gătit, meditat sau filme. Din fericire, e bine că suntem diferiți.
De ce avem nevoie de fundații comunitare?
Pentru că ele se ocupă de acele punți de legătură de care vorbeam mai devreme. Ele conectează oamenii, bulele și micro-comunitățile și le oferă niște unelte pentru a construi împreună ceva. Ele dau acel sentiment de empowerment oamenilor și îi fac să-și materializeze acea poftă de a face ceva într-o acțiune concretă.