×

[INTERVIU] Angela Zaporojan, Fundația Comunitară Sibiu: ”Fundațiile comunitare sunt mai degrabă organizații de infrastructură”

Cu studii în jurnalism și relații publice completate de un parcurs care a inclus implicarea ei într-un ONG care luptă pentru libertatea de exprimare și drepturilor omului sau experiența de lucru pentru Festivalul AstraFilm unde a văzut sute de documentare și a prins drag de antropologie, Angela Zaporojan este un câștig pentru Fundația Comunitară Sibiu. Când nu se ocupă de comunicarea fundației, citește, inventează cuvinte, are grijă de o mini-grădină urbană pe balcon, se joacă cu tableta grafică sau creioanele și hârtia. Interviul cu ea vă va dezvălui bunele practici de comunicare ale Fundației pe mai multe paliere, dar și care este atmosfera în perioda aceasta în contextul epidemiei.

Ce v-ați propus anul acesta în dreptul strategiei de comunicare?

Ha-ha!, no uite că încep râzând, cu gândul la socoteala din târg care nu se potrivește cu cea de acasă.

Dacă aș fi avut timp și spațiu mental să creierizez răspunsurile săptămâna trecută (când am primit invitația la interviu), cu siguranță aș fi înșirat aici parțial o altă poveste (ce bine că n-am putut să răspund totuși). Astăzi, în contextul evoluției Covid-19, devine tot mai clar că vom fi nevoiți să regândim activitatea și prioritățile fundației pentru următoarele luni, respectiv, dăm reset și la ceea ce ține de comunicare, indiferent dacă vorbim de comunicarea interpersonală cu diverși stakeholderi sau cea publică. Teoretic, ar fi trebuit să ne concentrăm pe noua ediție a maratonului și cluburile de robotică din cartiere (Științescu 4.0), plus restul lucrurilor la care muncim în fundal. Practic, habar nu avem dacă vom putea merge înainte cu data maratonului sau vom fi nevoiți să găsim o altă soluție, orice ar însemna acest lucru.

Nu știm cum va arăta perioada următoare pentru noi, nu știm nici ce se va întâmpla în Sibiu și în România, dar cel mai probabil vom avea (și) priorități legate de nevoile comunității în era coronavirusului și cea post coronavirus – și nevoi cu siguranță sunt și vor fi destule. Momentan, stăm de povești cu oamenii, urmărim știrile naționale și internaționale, ne uităm la măsurile luate de diverși actori relevanți, și încercăm să înțelegem în ce feluri am putea interveni noi. Și ne gândim la planuri B pentru restul.

(Îmi imaginez că și alte FC-uri sunt în aceeași situație – le urez mult spor și energie tuturor.)

Care sunt canalele pe care le preferați în comunicare?

O să încep cu un criteriu important în funcție de care ne alegem canalele și instrumentele de comunicare: încercăm să fim cât mai responsabili cu mediul. Desigur, depinde mult și de ce și cui dorim să transmitem, dar și de bugetul pe care ni-l putem permite.

De exemplu, dacă vorbim de comunicarea cu un număr redus de stakeholderi sau de invitații la evenimente mai de nișă, la bază stau comunicarea interpersonală și canalele personale. Dacă ne raportăm la informații ce vizează categorii de public țintă mai largi, pe primul loc este Facebook-ul (chiar dacă în ultimii ani acesta a schimbat mult algoritmii de afișare, în detrimentul paginilor, și este o permanentă sursă de surprize privind modul în care funcționează). Bineînțeles, site-urile rămân în picioare, mai ales pentru info ample, înscrieri la maraton, donații sau diverse arhive – toate lucrurile pe care nu le pot înlocui facebok-ul și alte canale de diseminare similare.

Pe scurt, aș putea spune că preferăm rețelele sociale și rețelele de socializare, plus site-urile, și încercăm să ne adaptăm mereu cursului schimbărilor tehnologice, dar și publicurilor țintă.

Relația cu grantees. Care sunt bunele practici de comunicare cu aceștia?

 Un element esențial în comunicare este empatia și cred că acest lucru se aplică din plin și în comunicarea cu grantees. Undeva, este o căutare permanentă a mixului potrivit între adaptarea nevoilor granteelor (și a fiecărui grantee în parte, în măsura posibilităților, ținând cont de cât de mari sunt diferențele dintre aceștia) cu nevoile fundației. De asemenea, e importantă stabilirea unei relații de încredere. Ne bucurăm că, de multe ori actuali sau foști grantees apelează la noi cu dileme conexe proiectelor pentru care au primit finanțare sau ne recomandă cunoscuților. Sperăm să le putem fi alături de fiecare dată.

Cu siguranță, abordările sunt adaptate în funcție de program, de resursele noastre la moment și, repet, de nivelul și resursele granteelor, dar o regulă de aur general valabilă cred că este stabilirea unor reguli de comunicare și inclusiv a unor limite. Pentru o creștere sănătoasă, este vital să oferi și suport, dar să lași și spațiu de dat cu capul – și toată lumea să simtă că acest spațiu este safe.

 Când vine vorba de pregătirea unor programe noi, Fundația Comunitară Sibiu este foarte activă și preocupată de consultarea largă a diferiților stakeholderi din comunitate. Cum se întâmplă acest proces și care e frecvența?

Consultarea stakeholderilor este o chestiune centrală în munca noastră, care are loc permanent. Și nu doar când vine vorba de programe sau direcții noi. Uneori râdem că biroul nostru este ca o gară (adică râdem doar cu jumătate de gură), dar bineînțeles că întâlnirile nu se limitează la spațiul acestuia. Aș putea spune că le vânăm și noi, dar ne vânează și ele la rândul lor. Când pornești sau adaptezi un program sau o direcție strategică este absolut necesar să înțelegi cât mai bine domeniul, nevoile, resursele, provocările și tot ce există în spate – să-ți pui și să pui cât mai multe întrebări și să cauți răspunsuri la acestea (inclusiv lipsa lor). Un lucru semnificativ este și identificarea celor mai potriviți stakeholderi, cu profiluri cât mai variate.

Desigur, nu participă toată echipa în aceeași măsură, ar fi și extrem de neproductiv până la urmă. Dar cred că încercăm să ne implicăm în funcție de interesele și know-how-ul în zonele vizate, precum și de importanța sectorului pentru fundație.

 Am vorbit despre comunicarea în afară. Cum se întâmplă comunicarea în interiorul echipei?

Știți bancul cu polițiștii, în care fiecare se pricepe la câte ceva? Adesea glumim la birou că așa suntem și noi: fiecare e bun la unele lucruri și total nepriceput la altele (ca orice echipă) – și diversitatea aceasta e importantă în stabilirea unor direcții macro pe care le urmăm. Or, pentru noi este destul de importantă luarea deciziilor mari împreună (personal, cred că într-o echipă este nevoie și de cât mai multe punți relevante de legătură cu programele / ceea ce face, și de spațiu în care fiecare să se simtă confortabil să-și expună sau nu părerea). Desigur, acest lucru nu înseamnă că toți suntem perfect de acord de fiecare dată sau că reușim să participăm absolut toți în toate discuțiile, ci că punem multe probleme pe masa comună și încercăm să căutăm soluții plecând de la viziunea fiecăruia și cu respect pentru fiecare opinie. Uneori ne descurcăm mai bine, alteori mai greu, iar pe unele chestiuni ne prinde noaptea în dezbateri.

Până la urmă, lucrăm cu niște fenomene, care prin definiție sunt complexe, și e absolut normal să avem (nevoie de) spațiu de conexiune, discuții, dileme, îndoieli sau chiar pur și simplu să simțim nevoia de a fi ascultați (aka auziți cu adevărat, nu judecați).

Cum îți găsești inspirația și resursele în rolul tău de comunicator?

Hm… Cred că în ultimul timp caut mai mult spațiu creativ și liniștit, inclusiv departe de propriile gânduri mai rele (deh, era coronavirusului își face treaba), decât inspirație :)) Lăsând gluma de-o parte, am o mare nevoie de deconectare de la task-urile zilnice despre care tot vorbim la birou și conectarea la ce mai face lumea în diverse domenii. Când am timp (și tot încerc să-mi fac), mi-l pierd pe (dar nelimitându-mă la): Teleleu, Scena9 și DOR, Solution Journalism, Adweek. Ador să mă uit la reclame mișto (recunosc, majoritatea celor pe care le văd sunt din afara României). Mă inspiră mult munca artistului Noma Bar – are inclusiv o serie de lucrări de promovare a unor ONG-uri / proiecte) sau a lui Dan Perjovschi și Paul Mureșan. Din când în când, mă informez despre schimbările legate de Facebook, pe Facebook Newsroom. Și tot caut pe google aproape orice întrebare îmi apare în vreun colț de gând.

Revenind la taskuri și comunitatea locală, e importantă și conexiunea cu ce face lumea de aici, deci stau cu ochii și urechile ciulite și pe ce se întâmplă pe la noi. În rest, cred destul de mult în vorba veche: 10% inspirație, 90% transpirație.

Și o întrebare de final care ar putea deschide conversații noi: în ce fel crezi că este o fundație comunitară diferită de orice alt ONG?

Fundațiile comunitare sunt mai degrabă organizații de infrastructură, care sondează și identifică nevoile comunităților locale și pun lentila pe diverse resurse din comunitate (indiferent la ce tip de resurse ne referim), aducându-le împreună. Raportându-ne strict la resursele financiare, fundațiile comunitare își asumă rolul de a le atrage de la diverși stakeholderi și de a găsi varii mecanisme prin care să finanțeze inițiativele locale. Lărgind spectrul, se lucrează mult la creșterea know-how-ului și a capacității ONG-urilor / grupurilor de inițiativă, dar și, involuntar și indiscutabil, la creșterea spiritului civic și a sentimentului de apartenență. Sunt un soi de combo între explorator, intermediator, Robin Hood, magician, bătrânul înțelept și omul bun la toate atunci când e nevoie. Sună cam pompos, dar cred că e complexă treaba adeseori – și nici măcar nu încercăm noi s-o complicăm.

NB: La nivelul consumului de dulciuri presupun că toate ONG-urile sunt cam la fel.

 

 Credit foto: Gabriela Cuzepan
X