×

„Fondul pentru un viitor mai bun în comunități”, ediția 5: granturi de peste 980.000 lei pentru inițiative civice în Brăila, Slatina, Slobozia și Sovata

Federația Fundațiile Comunitare din România și Lidl România lansează a cincea ediție a programului național „Fondul pentru un viitor mai bun în comunități” și oferă granturi în valoare totală de peste 980.000 lei pentru inițiative civice în 4 orașe

Alături de Lidl România, continuăm să susținem cele mai bune soluții locale la provocări din educație, prin finanțări nerambursabile în Brăila, Slatina, Slobozia și Sovata. Ajuns la cea de-a cincea ediție, Fondul pentru un viitor mai bun în comunități încurajează implicarea comunităților și a activat până în prezent 21 orașe din țară.

Din 8 mai, ONG-urile din Brăila, Slatina, Slobozia, și Sovata pot aplica pentru granturi nerambursabile. Valoarea totală a granturilor oferite de Lidl România în cele patru comunități este de peste 980.000 de lei. Programul este coordonat la nivel național de Federația Fundațiile Comunitare din România prin fundațiile comunitare din rețea.

Astfel, la Brăila coordonarea locală este realizată prin Fundația Comunitară Galați, la Slatina prin Fundația Comunitară Vâlcea, la Slobozia prin Fundația Comunitară Prahova, iar la Sovata prin Fundația Comunitară Mureș. În cele patru comunități, fundațiile vor acorda prin concurs finanțări în valoare de până la 245.000 de lei pentru fiecare oraș și vor oferi mentorat pentru cele mai bune soluții locale în domeniul educației.

Obiectivele pe care trebuie să le aibă în vedere aplicanții din fiecare oraș au fost fundamentate în urma unui proces de cercetare și dialog cu administrațiile locale și societatea civilă. Respectând specificul local al provocărilor și oportunităților identificate, fundațiile comunitare și-au stabilit următoarele direcții locale de finanțare:

  • La Brăila, Fundația Comunitară Galați încurajează proiectele care dezvoltă voluntariatul și buna colaborare între organizații pentru soluționarea problemelor comunitare prin educație. Sunt așteptate idei îndrăznețe care vizează dezvoltarea potențialului copiilor, tinerilor și adulților prin educație non-formală, dar și întărirea relațiilor din comunitatea brăileană prin educație experiențială.
  • În Slatina, Fundația Comunitară Vâlcea susține proiectele care sprijină micro-comunități de copii, tineri, adulți și seniori să găsească soluții pentru comunitate prin educație. Sunt așteptate inițiative care îmbunătățesc calitatea vieții în comunitate, inclusiv prin educație STEAM, educație prin sport sau despre patrimoniu.
  • La Slobozia, Fundația Comunitară Prahova încurajează dezvoltarea unui program de activități educaționale care să transforme Parcul Tineretului într-un reper de activare civică pe harta comunității, precum și implicarea tinerilor prin asumarea unor roluri active care îi responsabilizează, îi implică în acţiuni civice şi le oferă, în acelaşi timp, posibilitatea de a petrece plăcut timpul liber. Programul vizează susținerea inițiativelor de educație care schimbă comunitatea în bine și creșterea capacității organizațiilor non-profit.
  • În Sovata, Fundația Comunitară Mureș susține proiectele de educație care promovează mobilitatea urbană și sănătatea fizică, proiecte dedicate cercetării sau învățarea competențelor necesare în viața de zi cu zi, care stimulează receptivitatea și spiritul de implicare în rezolvarea problemelor comunității. La Sovata, 200.000 de lei vor fi oferiți sub formă de granturi pe baza unui concurs de proiecte, iar 45.000 de lei vor fi investiți într-un proiect de educație rutieră și prevenire a bullying-ului și a dependențelor în rândul copiilor și tinerilor din comunitate.

Inițiative precum educație prin voluntariat, ateliere sau hub-uri de educație STEAM, activități care promovează grija pentru mediu și natură prin educație experiențială, revitalizarea sau promovarea identității cultural-istorice a unei comunități, promovarea unui stil de viață sănătos sau a siguranței, încurajarea implicării civice, dezvoltarea abilităților pentru viitor, încurajarea schimbului între generații și multe alte idei ale organizațiilor din comunități vor putea primi finanțare și mentorare în cadrul ediției 5 a programului “Fondul pentru un viitor mai bun în comunități”.

Calendarul și etapele programului sunt distincte de la un oraș la altul. Informații specifice în legătură cu procesul de aplicare pentru localitățile Brăila, Slatina, Slobozia și Sovata pot fi consultate în ghidurile de finanțare disponibile pe website-ul programului.

Pe toată perioada de aplicare, fundațiile comunitare pun la dispoziție sesiuni de consiliere și training pentru rafinarea ideilor de proiecte și pentru redactarea cererilor de finanțare. Selecția finală va fi realizată de echipe de jurizare stabilite local, pe baza experienței în dezvoltare de proiecte și în domeniile strategice ale programului.

Inițiativa programului „Fondul pentru un viitor mai bun în comunități” vine ca un răspuns pentru nevoile reale ale comunității și este o măsură prin care Lidl România și Federația Fundațiile Comunitare din România își propun să sprijine acțiuni relevante, cu impact pe termen lung. La primele patru ediții, programul s-a implementat în alte 21 orașe din țară și a finanțat 140 de inițiative locale care au generat o mobilizare impresionantă. Mii de acțiuni civice și zeci de mii de cetățeni implicați direct sau indirect, sunt doar câteva din rezultatele celor 4 ediții.

„Știm din experiență cât de multe se pot face pentru a răspunde provocărilor locale, atunci când oportunitatea se întâlnește cu inițiativa comunității. «Fondul pentru un viitor mai bun în comunități» a activat resurse în școli, a revitalizat spații publice și a încurajat implicarea cât mai multor oameni cu inițiativă în acțiuni civice de educație. În primele patru ediții am mobilizat transformări în 21 de orașe din țară, consolidând zeci de ONG-uri locale. Mergem mai departe în noi orașe, cu încredere în resursele comunității și în rețeaua națională a fundațiilor comunitare”, a declarat Ciprian-Mihai Păiuș, Președinte Executiv al Federației Fundațiile Comunitare din România.

Află mai multe despre program și cum poți aplica pe:

X