Fundațiile comunitare îşi doresc oraşe pline de viaţă, cu oameni activi şi implicaţi, care iau iniţiativa pentru a transforma comunitatea în care locuiesc. Organizaţii locale care dezvoltă filantropia, iniţiativa şi spiritul comunitar, fundaţiile comunitare oferă suport financiar pentru proiecte locale. Viitorul coordonator de programe al Federaţiei Fundaţiile Comunitare din România va avea un impact direct în succesul fundaţiilor comunitare şi, implicit, al comunităţilor locale din România.
Locul desfășurării activității: remote sau sediul din București, cu disponibilitate de deplasare în țară și în afara țării de până la 10% din timpul de lucru.
Perioada postului: nedeterminată
Disponibilitatea postului: imediat
Norma: 8 ore pe zi
SCOPUL POSTULUI:
Managerul de proiect din cadrul Federației Fundațiile Comunitare din România este responsabil de dezvoltarea și derularea proiectelor Federației
RESPONSABILITĂȚI ȘI SARCINI:
- Coordonează si implementează programul național de suport Fondul Științescu derulat de Federație și de echipa de program. Dezvoltă oportunități de învățare, capacitare, schimb de experiență și generare de soluții pentru membrii Federației.
- Elaborează strategia de dezvoltare a programului
- Monitorizează și are rol de reprezentare și facilitare parteneriate în ecosistemul de educație STEM.
- Documentează procesele de lucru la nivelul programului
- Gestionează bugetele proiectelor și evenimentelor Federației (efectuează previziuni bugetare anuale, răspunde de alocarea resurselor financiare, asigură transparența financiară).
- Oferă asistență și suport în redactarea documentației pentru lansarea locală a programului
- Colectează datele cheie de la fundațiile membre și este responsabil de agregarea lor la nivel național
- Facilitează schimbul de bune practici între membrii federației și parteneri
- Cultivă comunități de practică la nivelul rețelei (facilitează întâlniri, identifică teme de învățare și contexte de fructificare expertiză în rețea).
- Identifică și lucrează împreună cu consultanți în dezvoltarea de soluții la nivel național (înțelegere nevoi din rețea, identificare consultanți, stabilire obiective și livrabile, implicarea în procesul de dezvoltare soluții, monitorizarea relației de consultanță și evaluarea ei)
- Coordonează și oferă suport în procesele de lucru dedicate platformei de grants management utilizată de membri Federației (procese de induction, suport în formare și utilizare, lucrul cu providerul, documentare etc)
- Participă activ la dezvoltarea de programe noi, care să răspundă nevoilor de dezvoltare ale Federației și ale organizațiilor membre
- Facilitează schimbul de bune practici între membrii federației și parteneri
- Dezvoltă și cultivă relații de parteneriat în vederea susținerii și finanțării programelor Federației
- Cunoaşte şi respectă normele PSI şi de protecţie a muncii;
- Respectă prevederile legislației pentru protecţia persoanelor cu privire la prelucrarea datelor cu caracter personal şi libera circulație a acestor date
CERINȚE:
- Experiență anterioară în poziții de management de proiect/program
- Bune competențe de organizare, coordonare, planificare și supervizare
- Abilități de leadership și lucru în echipă
- Bune abilități de comunicare scrisă și verbală, de relaționare și socializare
- Bună cunoaștere a limbii engleze
- Bune abilități de operare pe computer
- Experiența de lucru cu rețele, echipe aflate la distanță sau alte structuri asociative constituie un avantaj
- Experiență anterioară în poziții sau echipe de dezvoltare (scriere de proiecte sau fundraising) constituie un avantaj
BENEFICII:
- Salarizare competitivă, oportunități de creștere
- Oportunități de formare continuă în țară si în străinătate
- Mediu de lucru dinamic, expunere națională și internațională
- Oportunitatea de a acționa ca un agent al schimbării și un ambasador al mișcării filantropice din România
PROCESUL DE SELECȚIE AL CANDIDATULUI:
Aplicația va cuprinde scrisoare de intenție, CV și datele de contact a două persoane care pot oferi recomandări pentru experiențe relevante postului.
Aplicațiile vor fi trimise la adresa office@ffcr.ro până la data de 04.09.2022
Contact pentru întrebări și informații suplimentare: office@ffcr.ro
Mult succes!
DESPRE ORGANIZAȚIE:
SCOPUL Federaţiei “Fundaţiile Comunitare din România” este de a reprezenta la nivel naţional interesele fundaţiilor comunitare din România care adoptă, respectă misiunea, obiectivele, principiile şi standardele FFCR; de a cultiva şi dezvolta filantropia strategică la nivel local; de a susţine actorii interesaţi să investească în comunitatea lor; de a contribui la crearea unei societăţi cu indivizi responsabili social şi având comportament filantropic, interesaţi de dezvoltarea comunităţii lor şi care să promoveze o colaborare echilibrată, respectuoasă şi în beneficiu mutual între persoane, sectorul non-profit, mediul de afaceri şi instituţiile publice.
Federaţia “Fundaţiile Comunitare din România” a fost înființată în 2012 și are la acest moment 18 membri: Fundația Comunitară Banatul Montan, Fundația Comunitară Buzău, Fundația Comunitară Cluj, Fundația Comunitară Odorheiu Secuiesc, Fundația Comunitară Covasna, Fundația Comunitară Mureș, Fundația Comunitară București, Fundația Comunitară Iași, Fundația Comunitară Sibiu, Fundația Comunitară Oradea, Fundația Comunitară Bacău, Fundația Comunitară Prahova, Fundația Comunitară Țara Făgărașului, Fundația Comunitară Galați, Fundația Comunitară Dâmbovița, Fundația Comunitară Brașov, Fundația Comunitară Timișoara, Fundația Comunitară Vâlcea.