×

Căutăm Manager de Comunicare

UPDATE:

Vă mulțumim tuturor celor care ați aplicat, ați recomandat pe cineva, ați împrăștiat vestea în lume sau ați fost în orice alt fel alături de noi în acest demers. De la începutul anului, un nou coleg s-a alăturat echipei FFCR, preluând rolul de Manager Comunicare al programelor derulate de Federație. Să auzim de bine.

Fundațiile comunitare îşi doresc oraşe pline de viaţă, cu oameni activi şi implicaţi, care iau iniţiativa pentru a transforma comunitatea în care locuiesc. Organizaţii locale care dezvoltă filantropia, iniţiativa şi spiritul comunitar, fundaţiile comunitare oferă suport financiar pentru proiecte locale. Viitorul manager de comunicare al Federaţiei Fundaţiile Comunitare din România va avea un impact direct în succesul fundaţiilor comunitare şi, implicit, al comunităţilor locale din România.

 

Locul desfășurării activității: București sau din țară

Perioada postului: nedeterminată

Disponibilitatea postului: imediat

Norma: 4 ore pe zi

Data limita pentru aplicare: 23.11.2020

 

SCOPUL POSTULUI:

Managerul de comunicare al Federației Fundațiile Comunitare din România este responsabil de comunicarea programelor derulate de Federație.

RESPONSABILITĂȚI ȘI SARCINI:

  • Elaborează, implementează și coordonează strategia de comunicare a Federației;
  • Creează conținut de comunicare pentru diverse materiale de promovare (prezentări, articole, comunicate de presă, web content etc);
  • Asigură managementul de conținut al platformelor social media;
  • Oferă suport în organizarea evenimentelor online și offline inițiate de echipa organizației;
  • Dezvoltă și cultivă relații cu mass-media (locală și națională, scrisă/radio/TV/bloggeri) în vederea promovării mesajelor organizației.

CERINȚE:

  • Experiență anterioară în domeniul comunicării de minim 3 ani;
  • Bune abilități de lucru în echipă;
  • Abilități avansate de comunicare scrisă și verbală, de relaționare și socializare;
  • Bune abilități de operare pe computer (Microsoft Word, Microsoft Excel, Microsoft Power Point etc.);
  • Experiență de lucru cu WordPress, Facebook, Mailchimp etc;
  • Foarte bune abilități de gestionare a rețelelor de socializare;
  • Bună cunoaștere a limbii engleze;
  • Experiență de lucru anterioară în sectorul non-profit;
  • Receptivitate, proactivitate, flexibilitate şi creativitate.

BENEFICII:

  • Salarizare competitivă pentru sectorul non-profit și oportunități de creștere salarială în funcție de rezultate
  • Oportunități de formare continuă în țară si în străinătate prin rețeaua de Fundații Comunitare (peste 1800 în întreaga lume)
  • Mediu de lucru dinamic, expunere națională și internațională
  • Oportunitatea de a acționa ca un agent al schimbării și un ambasador al mișcării filantropice din România

PROCESUL DE SELECȚIE AL CANDIDATULUI:

Aplicația va cuprinde scrisoare de intenție, CV și datele de contact a două persoane care pot oferi recomandări pentru experiențe relevante postului.

Aplicațiile vor fi trimise la adresa office@ffcr.ro până la data de 23.11.2020.

Persoana de contact pentru întrebări și informații suplimentare: Ciprian-Mihai Păiuș, președintele FFCR T: 0720007792 sau ciprian.paius@ffcr.ro 

Mult succes!

 

DESPRE ORGANIZAȚIE:

SCOPUL Federaţiei “Fundaţiile Comunitare din România” este de a reprezenta la nivel naţional interesele fundaţiilor comunitare din România care adoptă, respectă misiunea, obiectivele, principiile şi standardele FFCR; de a cultiva şi dezvolta filantropia strategică la nivel local; de a susţine actorii interesaţi să investească în comunitatea lor; de a contribui la crearea unei societăţi cu indivizi responsabili social şi având comportament filantropic, interesaţi de dezvoltarea comunităţii lor şi care să promoveze o colaborare echilibrată, respectuoasă şi în beneficiu mutual între persoane, sectorul non-profit, mediul de afaceri şi instituţiile publice.

Federaţia “Fundaţiile Comunitare din România” a fost înființată în 2012 și are la acest moment 16 membri: Fundația Comunitară Cluj, Fundația Comunitară Odorheiu Secuiesc, Fundația Comunitară Covasna, Fundația Comunitară Alba, Fundația Comunitară Mureș, Fundația Comunitară București, Fundația Comunitară Iași, Fundația Comunitară Sibiu, Fundația Comunitară Oradea, Fundația Comunitară Bacău, Fundația Comunitară Prahova, Fundația Comunitară Țara Făgărașului, Fundația Comunitară Galați, Fundația Comunitară Dâmbovița, Fundația Comunitară Brașov, Fundația Comunitară Timișoara.

X