Peste 1.650 de copii din 33 de comunități rurale din România s-au bucurat în această vară de o experiență educațională inedită în cea de-a doua ediție a programului național Școli de Vară STEAM dezvoltat de Federația Fundațiile Comunitare din România (FFCR) cu sprijinul PEPCO România. Organizate de 13 fundații comunitare din rețeaua FFCR cu sprijinul partenerilor lor locali, școlile de vară au adus știința, tehnologia, ingineria, arta și matematica mai aproape de copii prin joacă, experimente și colaborare.
Pentru mulți dintre micii participanți, acestea au fost primele experiențe de educație nonformală, primele ocazii de a lucra cu lego, roboți sau ochelari VR și de a vedea experimente fascinante de fizică și chimie. Școlile de vară s-au desfășurat în comunități cu acces limitat la astfel de oportunități, oferindu-le copiilor șansa de a descoperi știința altfel, într-un mod accesibil și interactiv, și totodată noi pasiuni, curiozități sau perspective pentru viitor.
„În timpul școlii de vară m-am simțit foarte bine și a fost foarte distractiv. Cel mai interesant mi s-a părut la chimie și fizică, deoarece eu am învățat lecțiile, dar nu le-am pus niciodată în practică.” a declarat unul dintre elevii care au participat la Școala de Vară STEAM de la Sânmartin, organizată de Fundația Comunitară Mureș.
„Mulțumesc din suflet, în numele școlii noastre și al copiilor, pentru această săptămână minunată. Cei mici au avut parte de experiențe deosebite, au putut încerca și descoperi lucruri cu care nu se întâlnesc în fiecare zi.” a declarat și o învățătoare de la școala din Racoș, unde Fundația Comunitară Brașov a organizat o Școală de Vară STEAM în acest an alături de asociațiile ArtByte și Krontechies.
O vară de experimente și descoperiri
Pe parcursul celor cinci zile de școală de vară din fiecare comunitate, copiii au explorat gratuit știința, arta și tehnologia sub îndrumarea mentorilor cu experiență, mulți dintre aceștia mentori în cadrul Fondului Științescu, un program de tradiție al fundațiilor comunitare. Activitățile au fost concepute să le dezvolte creativitatea, curiozitatea și abilitățile de colaborare, dar și capacitatea de a aplica noțiunile în situații reale. Experiențele au fost diferite de la o comunitate la alta și au inclus experimente de fizică și chimie, ateliere de realitate virtuală în care copiii au putut explora istoria unor locuri din România, universul sau lumi fantastice, sesiuni de robotică și programare, activități de explorare a naturii și a ecosistemelor, ateliere de astrologie, apicultură, biologie, ecologie, educație pentru sănătate și alimentație, jocuri de echipă și exerciții creative de artă și muzică. Prin aceste experiențe, copiii au învățat să lege teoria de practică, să colaboreze în echipă și să descopere știința ca pe o joacă inteligentă.
33 de comunități din 15 județe
Cele 33 de școli de vară au fost organizate în comunități din 15 județe de fundațiile comunitare Bacău, Banatul Montan, Brașov, Buzău, Cluj, Galați, Iași, Mureș, Odorheiu Secuiesc, Oradea, Timișoara, Țara Făgărașului și Vâlcea. Proiectele au fost derulate în cele mai multe cazuri cu împreună cu parteneri locali – primării, școli, biblioteci, asociații, precum și cu sprijinul mentorilor voluntari Științescu și al oamenilor cu inițiativă din comunități, de la părinți la profesori și educatori.
Educația, o investiție în comunitate și în viitor
„Școlile de Vară STEAM arată ce înseamnă puterea fundațiilor comunitare: capacitatea de a aduce împreună resurse, parteneri și oameni dedicați pentru a răspunde unor nevoi reale din comunitate. Fundațiile comunitare sunt catalizatorul care face legătura între aspirația unei educații mai bune și realitatea din teren, în locurile unde accesul la oportunități este adesea limitat. Prin ele, știința ajunge mai aproape de copii, părinți și profesori, iar comunitățile descoperă că pot construi împreună spații de învățare vii, accesibile și relevante pentru viitor. Le mulțumim partenerilor noștri de la PEPCO România pentru deschiderea și sprijinul cu care fac posibil ca acest program să ajungă an de an la și mai mulți copii.” – a declarat Laura Popeea, Director Executiv, Federația Fundațiile Comunitare din România
Școlile de Vară STEAM sunt un program național de educație științifică dezvoltat de Federația Fundațiile Comunitare din România (FFCR) cu sprijinul PEPCO România și derulat din 2024 prin fundațiile comunitare din rețeaua FFCR. Programul își propune să aducă științele mai aproape de copii prin metode nonformale, experiențiale, și să ofere șanse egale de învățare copiilor din comunități cu acces limitat la oportunități educaționale.
Școlile de Vară STEAM organizate în 2025
- Fundația Comunitară Buzău – Cănești și Râmnicu Sărat, alături de Asociația Academia Faptelor Bune
- Fundația Comunitară Oradea (jud. Bihor) – Buntești, cu Asociația Școlii Gimnaziale nr. 1 Buntești și Căbești, cu Asociația Dăruiește Vise
- Fundația Comunitară Brașov – Racoș, cu Asociația ArtByte și Budila, cu Asociația Krontechies
- Fundația Comunitară Țara Făgărașului (jud. Brașov) – Copăcel, cu Asociația SOS Țara Făgărașului și o a doua comunitate în curs de confirmare
- Fundația Comunitară Banatul Montan (Caraș-Severin) – Soceni, cu Grupul Parfum de Chimie și Măru, cu Grupul STEAM Laboratory și Robotics for Life
- Fundația Comunitară Bacău – Mărgineni și Nicolae Bălcescu, cu sprijinul școlilor locale și al mentorilor voluntari
- Fundația Comunitară Cluj – Bonțida, cu Școala Gimnazială Bonțida; Merișor, cu Asociația Crede în Tineri; Sălicea, cu Asociația Grassroot-ology
- Fundația Comunitară Galați – Tecuci, cu Asociația Floarea Sorului și Costache Negri, cu Grupul de inițiativă al școlii locale
- Fundația Comunitară Odorheiu Secuiesc (jud. Harghita) – Praid și Vlăhița, cu implicarea mentorilor locali
- Fundația Comunitară Iași – Valea Lupului, cu Asociația Prietenii Școlii Valea Lupului; Răducăneni, cu Asociația Toți pentru Unul; Belcești, cu Fundația Academică IF2000 Iași; Valea Ursului, cu Asociația Speranță și Tradiții
- Fundația Comunitară Mureș – Sânmărtinu de Câmpie și Gurghiu, cu sprijinul mentorilor locali
- Fundația Comunitară Timișoara (jud. Arad, Hunedoara, Timiș) – Margina (Timiș), cu Asociația CRIES; Satu Nou (Arad), cu Asociația Pro-Ghioroc Ma-Gyorok; Livada (Arad), cu Asociația Grădina Științei; Brad (Hunedoara), cu Asociația VeloBrad
- Fundația Comunitară Vâlcea (jud. Argeș, Vâlcea) – Horezu, cu Grupul de Inițiativă Digital Village; Sălătrucel, Călinești și Corbeni (Argeș), cu implicarea mentorilor locali
Pentru mai multe informații despre școlile de vară, vă rugăm să contactați Fundația Comunitară locală sau să vizitați pagina programului.