Biciclește, joacă tenis, face drumeții. Cu alte cuvinte, face și îi place mișcarea. O altă mișcare pentru care are un entuziasm neobosit și alimentat de oameni faini este mișcarea fundațiilor comunitare pe care o urmărește îndeaproape. În cei doi ani de când face parte din familia Romanian-American Foundation în calitate de Senior Program Officer – Societate Civilă și Filantropie, Ruxandra Sasu lucrează cu fundațiile comunitare pentru a căror consolidare își pune la bătaie ambiția și experiența variată a celor 12 ani în sectorul guvernamental și neguvernamental. Veți descoperi în interviul de mai jos o Ruxandra molipsitoare prin energie și entuziasm, o Ruxandra care deapănă nostalgic începuturile lucrului cu fundațiile comunitare, dar mai ales o Ruxandra plină de speranță.
Care este definiția ta pentru ”comunitate”?
Văd comunitatea ca pe un loc de întâlnire – nu neapărat un loc fizic, ci o zonă de interacțiune, de comuniune și/sau convergență de valori, interese, atitudini, acțiuni, înțelesuri, credințe, așteptări etc. Cred că o comunitate e dată de sentimentul de ‘împreună’ pe care îl au cei care o constituie, de sentimentul de apartenență resimțit. Asta dincolo de comunitățile geografice, care sunt date și de norme administrative, dar care pot fi caracterizate și de cele numite înainte, sau nu. Nu ne identificăm neapărat cu o comunitate dată, ci comunitatea o creăm împreună cu alții.
Romanian-American Foundation. De cât timp faci parte din această familie și ce înseamnă pentru tine?
Sunt la RAF din ianuarie 2017 și m-am alăturat echipei pentru a lucra pe o componentă distinctă a strategiei RAF, aceea de dezvoltare a filantropiei și implicării civice. Aceasta s-a potrivit natural parcursului meu profesional, dat fiind că înainte am lucrat nouă ani în domeniul dezvoltării comunitare, la Fundația PACT. Acolo îmbinam, de asemenea, mobilizarea membrilor comunității cu mobilizarea de resurse, cu acordarea de finanțări în comunitate, cu dezvoltarea capacității unor lideri și organizații locale. Tot acolo am început să lucrez și cu o parte dintre fundațiile comunitare, prin colaborarea cu ARC și Fundația pentru Parteneriat, pentru dezvoltarea de noi fundații comunitare în sudul țării. Am lucrat direct cu grupurile de inițiativă pentru Fundația Comunitară Prahova, București și Constanța – care, din păcate, nu s-a mai constituit ca organizație de sine stătătoare. Așa că munca de la RAF cu fundațiile comunitare nu-mi era deloc straină, din contră, iar cu atât mai mult m-a bucurat să pot contribui și în alt mod la consolidarea acestor organizații, aflate în stadii diferite de dezvoltare fiecare. Mi se pare foarte fain că, din această postură, pot aduce împreună perspectiva finanțatorului și cea a organizației finanțate, întrucât am trăit ambele ipostaze. Și faptul că din această postură am oportunitatea să sprijin și să văd crescând organizații, platforme, mecanisme care, toate, contribuie și conlucrează la a dezvolta societatea – din perspectivă filantropică și civică.
Echipa Romanian-American Foundation
Care sunt lucrurile care te încarcă și îți dau energie în munca cu fundațiile comunitare?
De când sunt în sectorul ONG mi-am dat seama că ceea ce mă hrănește cel mai mult ține de oameni – de un anumit tip de oameni, cei preocupați de mai mult decât de propriul bine. Sunt asistent social la bază, iar motivul pentru care am ales să merg pe nișa dezvoltării comunitare ține tocmai de faptul că am avut ocazia să cunosc, să lucrez cu și să învăț enorm de la oameni care, chiar și cu resurse aparent puține (în realitate, ei au resurse interioare imense), reușesc parcă să mute munți. Mă încarc pozitiv din entuziasmul, energia, vitalitatea acestor oameni bătăioși, care nu se lasă cu una cu două, care împing lucrurile înainte, care fac treaba să meargă și care găsesc soluții la probleme, iar nu invers. Care nu spun ‘asta e, n-ai ce-i face’, care nu tac, sau dacă tac – tot fac, care învață din mers și se adaptează și reinventează pentru a face iar și iar bine.
Cum vezi rolul acestei mișcări a fundațiilor comunitare și care ar fi perspectivele?
Fundațiile comunitare acționează ca filantropi-antreprenori-investitori locali. Și sunt aproape de comunitatea pe care o deservesc. Mai aproape decât ar putea fi orice alt finanțator ‘de mai sus’. De când am ajuns să mă implic în dezvoltarea acestei mișcări am avut această viziune – că fiecare județ din România ar putea avea cel puțin câte o fundație comunitară, care ar putea face atât de mult bine comunităților locale de acolo. Când lucram la Fundația PACT realizam ‘pe viu’ că organizațiile mai mici, cele în stadiu incipient, sau din zone rurale sau defavorizate, și cu atât mai mult grupurile de inițiativă nou apărute, au acces foarte greoi la orice fel de resurse. Iar câte o singură organizație de suport, care acționează de la nivel regional sau național, nu are capacitatea să le sprijine în timp real și cu tot ce au nevoie. Or, ca o comunitate să prospere, este nevoie de societate civilă care în primul rând să existe, iar apoi să și poată să miște lucrurile înainte, spre mai bine. De aceea, văd fundațiile comunitare ca având un rol strategic, ca finanțatori locali și nu numai – dincolo de faptul că pun în comun resursele cu nevoile de pe plan local, aduc împreună actorii cheie și le facilitează lucrul împreună, văd oportunități și aplică soluții, văd imaginea de ansamblu a comunității, dar și specificul comunităților componente, văd transformările locale în timp real și au agilitatea de a li se adapta constant, pentru a aduce contribuții relevante. Eu văd această mișcare crescând, cu o rețea tot mai puternică și mai activă, capabilă să colaboreze eficient, să mobilizeze și să distribuie resurse naționale pe plan regional și local, să coopereze cu autoritățile și alte instituții publice, cu alte ONGuri, cu sectorul for profit, cu cetățenii, pentru a construi structuri, procese și mecanisme funcționale și comunitatea în termeni de mai bine.
Extras din Raportul Anual – Romanian American Foundation
Dar filantropia?
Filantropia este un comportament. Cu care nu ne naștem, dar care se învață. Ca și civismul și activismul civic. Prin prisma evenimentelor din ultimii ani, dar mai ales a vremurilor recente, văd că oamenii devin tot mai conștienți că implicarea fiecăruia dintre noi, după posibilități, este necesară, chiar dacă nu neapărat și (arhi/atot)suficientă. Cu toții avem rețele pe care le putem activa, dacă noi credem într-o cauză sau alta și vrem să o susținem. Tot mai mulți dintre noi ne alegem cauze în care vrem să investim – timp, bani, sau orice alte resurse de care dispunem, atâta vreme cât credem că putem contribui să le susținem. Se dezvoltă tot mai multe inițiative civice, de către oameni care până nu demult poate nu se implicau prea mult în viața comunității, sau în viața publică în general. Se dezvoltă tot mai mult platforme de crowdfunding (cum este popularul Galantom), există mecanisme de susținere a filantropiei care devin tot mai cunoscute la scară largă și care tot cresc (vezi debitul direct, cercurile de donatori, sau evenimentele sportive cu scop filantropic). Cred că în România suntem departe de pragul de saturație pentru filantropie. Cred că oamenii abia încep să conștientizeze mai bine cât de mult pot face, și singuri și împreună, și că e nevoie să facă, iar ceea ce fac ei chiar contează, are efecte și pe termen scurt, și de durată. Am încredere că filantropia poate da tot mai multe șanse României, atâta vreme cât investim cu toții în a-i crea contextele propice.
Bune practici. Câteva exemple de programe comunitare care ți-au atras pozitiv atenția.
Apreciez în mod deosebit programele care se uită la imaginea de ansamblu, care nu abordează doar o latură a unei comunități, ci acționează asupra ei ca întreg, și implicit aduc împreună actori care să poată adresa acest întreg împreună, cu resurse diverse, atât din interior, cât și din afară. Pentru că nimeni nu se pricepe să le facă pe toate, mai ales în paralel. Și de multe ori este nevoie de acțiuni convergente și concertate ca să dezvolți o comunitate. Mă gandesc la programul școlilor comunitare (Școli conectate la comunitate) derulat de Fundația Noi Orizonturi (FNO). Programul acesta privește elevul nu doar în cadrul școlii, ci și al familiei și al comunității lărgite – și caută să lucreze integrat cu toate elementele. Sau la un program susținut de RAF, dar nu de aceea îl recomand, ci pentru că mă fascinează potențialul pe care îl văd în el – e vorba de dezvoltarea destinațiilor de ecoturism din România. E un program integrat, dezvoltat împreună cu Fundația pentru Parteneriat și Asociația pentru Ecoturism din România, alături de parteneri cu expertiză în diverse alte domenii. Un program comunitar de perspectivă implică timp îndelungat de investiție și resurse diverse, alocate cu cap, încredere și, de ce nu, cu pasiune. Mă entuziasmează programele care testează și apoi scalează ceea ce a funcționat, care aduc la masă parteneri diverși – calificați pentru a oferi expertiza necesară, care facilitează cooperarea între actori diverși, care încearcă să descurce ițele încâlcite atât pe plan local, cât și regional și național, cu alte cuvinte lucrează de la firul ierbii și până la nivel de decidenți, pentru a produce schimbări în profunzime, pe diferite paliere. Pentru că numai așa văd că poți produce spin-offs și capacități care să ducă, împreună, la schimbări de nivel sistemic. Și, întorcându-mă la fundațiile comunitare, ele au toate atuurile de a face asta – lucrând cu comunitatea pe care o deservesc, ca întreg. Din perspectiva celor spuse mai devreme, văd programul de dezvoltare a fundațiilor comunitare, pe de-a-ntregul, ca un program comunitar nu doar fascinant și bine venit, ci unul de real succes și cu perspective excelente de a dezvolta rădăcini sănătoase, care să se extindă și să hrănească de-a dreptul comunități întregi, din care la rândul lor să se ‘(re)alimenteze’ fundațiile comunitare, într-un flux continuu, un ecosistem durabil, autonom și sustenabil.
Unde te găsim și ce faci în timpul liber?
Mă retrag în natură cât pot de mult. Citesc. Mă plimb. Ies cu prietenii. Mă joc cu cele două pisici ale mele (introducing Luna & Hope 😊).
De câte ori pot, mă uit la și mă joc cu cățeii altora, cu jind că nu îl mai am pe al meu (Justin, labradorul negru și vesel care m-a însoțit 15 ani din viață) și cu regret că ritmul meu actual de viață nu îmi permite să adopt unul. Mă las fascinată cât de des de culorile apusului și, uneori, de răsărituri – mai beau și câte o cafea pe plajă la mare, când reușesc să mă trezesc suficient de devreme cât să dau o fugă într-acolo pentru asta. Biciclesc. Când și când, mai fac câte o drumeție – pe munte sau prin pădure, sau ambele. Tot când și când, mai joc badminton, tenis de câmp sau tenis de masă. Mă uit la filme, merg la teatru, ascult multă muzică și merg la concerte (în special rock, dar nu numai). Ador să conduc la drum lung – mă relaxează. Și râd – foarte mult. Am nevoie de asta și îmi vine natural. Iubesc oamenii cu care râd.
Foto: Ruxandra Sasu, Romanian-American Foundation