×

Mureș

Scopul Fundației este de a crea o platformă socială care să favorizeze dezvoltarea regiunii în mod armonios, mobilizând fonduri din donații de la locuitorii județului Mureș pentru a le distribui către inițiativele comunitare locale.

Fundația Comunitară Mureș s-a înființat în noiembrie 2011. În 2011 Grupul de Inițiativă a Fundației Comunitare Mureș a desfășurat primul eveniment de atragere de fonduri, Swimathon.ms, prin care s-au strâns o parte din suma necesară înființării Fundației. Swimathon.ms a mobilizat de la 118 donatori suma de 11.000 lei.

Pe parcursul aceluiași an, 2011, Fundația a organizat proiectul „Fiecare parc are povestea lui” și s-a dat startul programului pentru liceeni YouthBank în Târgu-Mureș.

Pentru dezvoltarea comunității mureșene , Fundația Comunitară Mureș a implementat următoarele proiecte;

YouthBank Mureș funcționează din anul 2011 și a ajutat peste 60 de tineri să dobândească încredere în forța schimbării și în binele făcut de ei. Acest proiect a finanțat peste 50 de proiecte ale liceenilor din orașele Târgu Mureș și Reghin.

Pentru dezvoltarea sectorului ONG din județ s-a organizat evenimentul de fundraising SWIMATHON.ms din anul 2011 în fiecare an și a ajutat ca multe ONG-uri șă-și prezeinte ideile și să-și lărgească baza de donatori.

MuresOnBike este un proiect de conștientizare a existenței metodelor alternative de transport urban, în special folosirea bicicletei, prin organizarea de evenimente publice și prin lobby pentru schimbarea unor legi anti-bicicletă.

Programele derulate de Fundația Comunitară Mureș prin Fondul Comunitar Reghin sunt:

EDU+, un spațiu destinat educației nonformale, în care se desfășoară Promovare Urbană, care este un proiect de realizare a unui ghid turistic pentru orașul Reghin cu ajutorul a 10 liceeni.

Abonamentul pentru Comunitate este cel mai îndrăzneț proiect al FCR prin care donații recurente ale unui grup de 40 reghineni se transformă în șansa lor de a finanța idei creative și dedicate comunității.

Campania Umanitară Nora Chifor a mobilizat suma de 109.000 lei pentru tratamentul leucemiei unei tinere doctorițe, creând o comunitate generoasă și conștientă de forța proprie

X