×

Angajăm Director Executiv

Ai experiență în dezvoltarea organizațiilor și drag de comunitate? Căutăm un Director Executiv care să ni se alăture la Federația Fundațiile Comunitare din România (FFCR), pentru a coordona o echipă și o organizație care lucrează cu pasiune pentru a sprijini dezvoltarea comunităților locale din România. Dacă vrei să contribui la dezvoltarea mișcării filantropice din țară, vezi mai jos detalii despre rol și hai să ne cunoaștem! 

Rolul în rețeaua fundațiilor comunitare

Fundațiile comunitare îşi doresc oraşe pline de viaţă, cu oameni activi şi implicaţi, care iau iniţiativa pentru a transforma comunitatea în care locuiesc. Organizaţii locale care dezvoltă filantropia, iniţiativa şi spiritul comunitar, fundaţiile comunitare oferă suport financiar pentru proiecte locale. La nivel național, Federația Fundațiile Comunitare din România (FFCR) reprezintă și sprijină fundațiile comunitare pentru a genera schimbare socială.

Prin activitatea sa, Directorul Executiv al FFCR are un impact direct în succesul fundaţiilor comunitare şi, implicit, al comunităţilor locale din România. Rolul este parte din Echipa Executivă FFCR.

Director Executiv – FFCR

Directorul Executiv al Federației Fundațiile Comunitare din România este responsabil de conducerea executivă, dezvoltarea și reprezentarea federației.

Unde? Rolul este în București, cu disponibilitate de deplasare în țară și în afara țării de până la 20% din timpul de lucru. Modul de lucru este hibrid, de acasă și de la biroul nostru din Str. Gina Patrichi nr. 6 (zona Piața Victoriei).

Perioada: nedeterminată

Norma: 8 ore pe zi

Disponibilitate: de la 1 octombrie 2024

Salariu: între 7.500-8.500 RON net, negociabil

Responsabilități

  • Dezvolți și coordonezi implementarea planului operațional anual al Federației (transpui direcțiile de dezvoltare din strategie în inițiative și acțiuni care să ajute la atingerea obiectivelor asumate de către FFCR și asiguri de o justă alocare a resurselor financiare).
  • Informezi Consiliul Director cu privire la evoluția implementării planului operațional și asupra situațiilor neprevăzute, te consulți cu Consiliul Director cu privire la decizii cheie despre organizație și implici membrii Consiliului Director în dezvoltarea ariilor cheie.
  • Elaborezi organigrama și o adaptezi în funcție de dinamica organizațională, clarifici rolurile individuale din echipă, normeazi activitatea, stabilești cerințele pentru ocuparea unui anumit post, a indicatorilor de performanță individuală, etc.
  • Coordoneazi procesele de recrutare, selecție, orientare, supervizare și suport, evaluare, motivare, dezvoltare profesională a echipei, în concordanță cu organigrama, planul operațional și politica de resurse umane.
  • Dezvolți procese de lucru, politici și proceduri pentru a oferi claritate în privința modului specific de lucru individual și în echipă, în sprijinul luării deciziilor, a implementării lor, etc.
  • Coordonezi activitatea de dezvoltare a federației: fund development, fundraising și scriere de proiecte
  • Ești parte din procesul de design de proiecte / programe / propuneri de sponsorizare, din procesul de negociere cu partenerii financiari și responsabil de asumarea angajamentelor față de terți (contractare)
  • Facilitezi activitatea de reflecție, gândire critică și evaluare a programelor, fondurilor și evenimentelor federației și ești responsabil de ridicarea constantă a standardelor de lucru.
  • Ești responsabil de sănătatea și sustenabilitatea organizației: luarea de decizii cu impact asupra organizației (sustenabilitate, dezvoltare, reputație, situații de criză, etc.)
  • Reprezinți organizația în spațiul public și construiești bune relații cu partenerii strategici din zona ONG, de business, administrație publică și finanțatori prin participare la întâlniri, conferințe, mese rotunde, consultări, luări de poziții, grupuri de lucru la nivel înalt, etc.
  • Construiești bune relații cu membrii FFCR și te îngrijești de comunitatea de practică a directorilor executivi și membrilor de board din fundațiile comunitare.

Cerințe

  • Experiență anterioară în poziții de management sau dezvoltare organizațională
  • Experiență în mobilizarea de fonduri private (sponsorizări și finanțări)
  • Bună cunoaștere a sectoarelor neguvernamental, public și corporate, de la nivel național
  • Abilități de leadership și lucru în echipă
  • Bune abilități de comunicare scrisă și verbală, de relaționare și socializare
  • Bună cunoaștere a limbii engleze
  • Bune abilități de operare pe computer

Beneficii

  • Salarizare competitivă, oportunități de dezvoltare;
  • Program de lucru flexibil;
  • Oportunități de formare continuă în țară si în străinătate;
  • Mediu de lucru dinamic, expunere națională și internațională;
  • Oportunitatea de a acționa ca un agent al schimbării și un ambasador al mișcării filantropice din România.

Cum poți aplica?

Trimite-ne până pe 15 septembrie 2024 pe adresa office@ffcr.ro CV-ul tău, alături de o scrisoare de intenție și datele de contact a două persoane care pot oferi recomandări pentru experiențe relevante rolului.

Pentru întrebări sau informații suplimentare, scrie-ne la office@ffcr.ro!

Mult succes!


Despre FFCR
Federația Fundațiile Comunitare din România (FFCR) a fost fondată în 2012 și are rolul de a reprezenta la nivel naţional interesele fundaţiilor comunitare din România care adoptă, respectă misiunea, obiectivele, principiile şi standardele FFCR – de a cultiva şi dezvolta filantropia strategică la nivel local; de a susţine actorii interesaţi să investească în comunitatea lor; de a contribui la crearea unei societăţi cu indivizi responsabili social şi având comportament filantropic, interesaţi de dezvoltarea comunităţii lor şi care să promoveze o colaborare echilibrată, respectuoasă şi în beneficiu mutual între persoane, sectorul non-profit, mediul de afaceri şi instituţiile publice. FFCR are în prezent 18 fundații comunitare membre, însumând peste 9400 de proiecte și 86 de milioane de lei în investiții comunitare. Află mai multe.

Sursa foto: John Schnobrich (Unsplash)

X